EBU amână decizia privind participarea Israelului la Eurovision 2026
Inapoi

EBU amână decizia privind participarea Israelului la Eurovision 2026

Postat cu 23 ore în urmă

Update cu 23 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

EBU amână decizia privind participarea Israelului la Eurovision 2026
Nationale

EBU amână decizia privind participarea Israelului la Eurovision 2026

Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) a anunțat amânarea votului privind participarea Israelului la Eurovision 2026 până în decembrie, din cauza situației tensionate recente din Orientul Mijlociu. Alegerea urma să aibă loc inițial la începutul lunii noiembrie, însă va fi decisă în cadrul Adunării Generale Ordinare de Iarnă.

În comunicatul EBU se precizează că această amânare „va permite Consiliului Executiv să organizeze o discuţie deschisă şi faţă în faţă între membrii săi”. Discuțiile sunt necesare deoarece decizia a generat controverse în Europa, mai multe țări considerând oportun un boicot al Israelului la ediția ce se va desfășura în Austria, în mai 2026.

Uniunea Europeană de Radiodifuziune citează apelurile țărilor ca Spania, Irlanda, Slovenia, Islanda și Olanda, care au anunțat că nu vor participa dacă Israelul va fi prezent. De asemenea, postul public olandez Avrotros justifică boicotul invocând „încălcările grave ale libertăţii presei” și manipularea politică din ediția anterioară, conform digi24.ro.

În context, autoritățile austriece și ministrul german al Culturii au condamnat apelurile la boicot. Eurovision rămâne un eveniment frecvent marcat de conflicte geopolitice, după ce Rusia și Belarus au fost excluse din competiție în anii precedenți, mai notează sursa menționată.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete