Conflictul din Ucraina arată pericolul pe care l-ar fi putut întâmpina Estonia, dacă nu s-ar fi alăturat NATO acum 20 de ani, susține ministrul eston de Externe, Margus Tsahkna. Oficialul a subliniat că aderarea la alianța nord-atlantică a garantat independența și securitatea țării.
„Dacă nu ne-am fi alăturat NATO, actualul conflict din Ucraina ar putea să se întâmple și pe teritoriul Estoniei. A fi în zona de incertitudine, așa cum era țara noastră înainte de aderare, ar fi fost o amenințare la adresa independenței noastre”, a declarat Tsahkna la aniversarea a 20 de ani de când Estonia s-a unit cu NATO.
Pe lângă Estonia, alte șapte state, printre care Bulgaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia, s-au alăturat Alianței Nord-Atlantice în 2004, la data de 29 martie.
Prim-ministrul eston Kaja Kallas a amintit că decizia de a adera la NATO a fost una esențială pentru țara sa și a permis o viață liberă și sigură locuitorilor. Estonia, care se învecinează cu Rusia la est, resimte amenințarea forțelor rusești, după ce acestea au invadat Ucraina.
Cu zece zile în urmă, Kallas a cerut statelor membre NATO să își crească cheltuielile militare în procent de cel puțin 3% din produsul intern brut pentru a face față amenințărilor din partea Rusiei.
„Estonia investește deja peste 3% din PIB în apărare și toți aliații din NATO ar trebui să facă același lucru”, a declarat ea în cadrul unei conferințe organizate la Berlin.
NATO și-a fixat un obiectiv de cheltuieli pentru apărare de 2% din PIB pe termen lung pentru statele membre. Această decizie a fost luată anul trecut ca răspuns la amenințările venite din partea Rusiei. Mai devreme, statele membre ale alianței au fost îndemnate să își apropie bugetele pentru apărare de nivelul de 2% din PIB până în anul 2024.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail