Coreea de Nord arestează un al patrulea oficial după un accident naval
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Coreea de Nord arestează un al patrulea oficial după un accident naval
Coreea de Nord a anunțat, luni, arestarea unui al patrulea oficial în legătură cu un accident grav petrecut săptămâna trecută la ceremonia de lansare a unui nou vas de război, informează agenția oficială de presă KCNA, citată de digi24.ro. Incidentul a avut loc în timpul lansării, când o parte a fundului distrugătorului s-a zdrobit.
Ri Hyong Son, director adjunct al Departamentului industriei munițiilor din Comitetul Central al partidului, a fost arestat duminică. KCNA subliniază că el este "în mare măsură responsabil pentru producerea acestui accident grav". Aceasta este a patra persoană arestată în legătură cu incidentul. De asemenea, inginerul-șef al șantierului naval a fost reținut, conform aceleași surse.
Potrivit agențiilor de informații din Statele Unite și Coreea de Sud, "încercarea de lansare laterală" a navei a eșuat, iar aceasta se află acum răsturnată în apă. Armata sud-coreeană a raportat că o inspecție detaliată subacvatică și internă a confirmat că "nu s-a produs nicio spartură în fundul navei", contrar rapoartelor inițiale.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un, prezent la lansare, a catalogat accidentul drept un "act criminal". În urma acestui incident, Coreea de Nord a deschis o anchetă amănunțită, notează agenția de stat.
Analistii consideră că aceasta nouă navă ar fi putut fi construită cu ajutorul Rusiei, în contextul în care mii de soldați nord-coreeni au fost trimiși în Rusia pentru a asista Moscova în conflictul cu Ucraina.