Înapoi la știri

Acțiune a polițiștilor și jandarmilor în municipiul Tulcea pentru prevenirea faptelor antisociale

1 oră în urmă
1 minut min
Maria Popescu
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au desfășurat, la data de 16 iunie 2026, în intervalul orar 19:00–07:00, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Potrivit IPJ Tulcea, activitățile s-au desfășurat în municipiul Tulcea, fiind vizate localuri publice, parcuri și piețe, în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și creșterii gradului de siguranță al cetățenilor. În cadrul acțiunii, au fost verificate 8 locații, dintre care 6 localuri publice și 2 parcuri, iar 19 de persoane au fost legitimate. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală aproximativă de 2.000 lei. Totodată, au fost verificați 6 agenți de pază, precum și persoanele aflate în executarea măsurii arestului la domiciliu.
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Un șofer a fost depistat de polițiștii tulceni în timp ce conducea sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Babadag au depistat, la data de 4 iulie, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din orașul Babadag, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, din aceeași localitate, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit IPJ Tulcea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Evenimente

VIDEO Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, găsite în zona localității Rachelu. Acestea au fost detonate controlat

Ministerul Apărării Naționale a fost anunțat luni, 29 iunie, că în zona localității Rachelu, comuna Luncavița, județul Tulcea, a fost semnalată, prin apel la Serviciul 112 de către un localnic, existența unor fragmente de dronă.  Potrivit Ministerului Apărării Naționale, echipe specializate ale MApN și ale altor instituții din domeniul securității și apărării naționale au ajuns la fața locului și au intervenit conform procedurilor, evaluând riscurile și securizând perimetrul.

Acasa Recente Radio Județe