Înapoi la știri

Guvernul modifică legea pensiilor magistraților printr-o nouă reglementare

3 ore în urmă
2 minute min
Simona Stan
Guvernul modifică legea pensiilor magistraților printr-o nouă reglementare

În data de 27 februarie 2026, Guvernul a adoptat o schimbare importantă în legea pensiilor magistraților, stabilind că articolele care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026 vor fi aplicate imediat după promulgarea actului normativ. Modificarea se găsește în Legea nr. 24/2026, publicată în Monitorul Oficial al României.

👉 Modificarea termenului de aplicare a noilor prevederi

Conform comunicatului guvernului, „a fost modificată în sensul în care, la articolele care prevedeau aplicarea începând cu 1 ianuarie 2026, se menționează că acestea vor fi aplicate începând cu data intrării în vigoare a legii. Este o modificare de corelare a termenelor, astfel încât să fie respectat principiul neretroactivității.”

Președintele Nicușor Dan a anunțat și el pe rețelele sociale că a promulgat legea, care face parte dintr-un demers mai amplu de reformare a sistemului de pensii pentru magistrați: „Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetățenilor în stat se recâștigă atunci când reformele așteptate de societate devin realitate.”

👉 Prevederi importante privind vârsta și cuantumul pensiei

Noul proiect, care a primit aprobare de la Guvernul Bolojan, prevede și majorarea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. De asemenea, cuantumul pensiei nu va putea depăși 70% din indemnizația netă primită de magistrați în ultima lună de activitate.

Curtea Constituțională a României a declarat că acest proiect este constituțional, publicând motivarea deciziei pe 18 februarie, iar actul normativ a fost oficializat în Monitorul Oficial în aceeași zi.

Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe