Înapoi la știri

Exclusiv Petrișor Peiu: Grindeanu și Neacșu au venit să vorbească cu AUR înainte de învestirea Guvernului Veștea

1 oră în urmă
3 minute min
Andrei Miroslavescu
Liderii PSD Sorin Grindeanu și Marian Neacșu au mers la AUR în ultima zi înainte de votul de învestire, în încercarea de a obține susținerea partidului pentru Guvernul Veștea, a declarat Petrișor Peiu la Digi24. Petrișor Peiu, președintele Consiliului Național de Conducere AUR, a declarat că Sorin Grindeanu și Marian Neacșu au căutat sprijin pentru învestirea Guvernului Veștea și au mers la discuții cu George Simion. „Au fost discuții doar în ultima zi, la dezbaterea și învestirea Guvernului Veștea. Le-am spus că nu se poate ca AUR să voteze învestirea acelui Guvern și că, dacă își doresc o colaborare, aceasta trebuie să înceapă într-o nouă etapă, dar să înceapă cu dreptul. Însă domnul Grindeanu a spus, din prima, că nu va face nicio colaborare cu AUR. Au discutat, iar eu am fost de față. Discuția a fost în acest sens: le-am explicat că nu se poate să votăm Guvernul Vestea”, susține Peiu. Întrebat cine a convocat discuția, liderul AUR a transmis: „În urma conferinței de presă a domnului Simion, domnul Neacșu și domnul Grindeanu au avut inițiativa să vorbească ei înainte de învestirea Guvernului Vestea și au venit să discute cu noi. Eu nu spun că nu am vorbit, ci că nu am avut nicio înțelegere. (...) Și-au dat seama că Guvernul propus de domnul Vestea nu putea trece de Parlament fără voturile AUR. Le-am explicat că nu se poate face o astfel de colaborare în ultima zi. O astfel de colaborare trebuia începută din timp, nu în ultima zi. La discuția la care am asistat, unde erau prezenți și domnul Grindeanu, și domnul Simion, nu a fost vorba despre nicio promisiune.” Citește și: Ca la club în birourile AEP. Țuțuianu: „Și-au adus narghilea și tot ce era necesar să se simtă bine în timpul programului”
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe