Înapoi la știri

Au fost oprite căutările resturilor dronei doborâte în apropiere de Sfântu Gheorghe

25 Jul 2026
3 minute min
Cristina Preda
Căutările efectuate de echipele MApN pentru identificarea resturilor de dronă și de rachetă interceptoare au fost întrerupte, au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale. Drona a fost doborâtă de o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române la aproximativ 10 kilometri vest – nord-vest de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, într-o zonă nelocuită, cu teren greu accesibil. Echipele vor relua activitatea mâine, 26 iulie. Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Potrivit MApN, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 iulie, au continuat atacurile cu drone ale Federației Ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România. Astfel, în jurul orei 01.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte aeriene la aproximativ 20 de kilometri nord de localitatea Vâlcove, una dintre ele evoluând înspre nord-estul județului Tulcea. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar un mesaj RO-Alert pentru informarea populației din zona vizată a fost transmis la ora 01.39. Un elicopter IAR 330 Puma SOCAT a decolat pentru monitorizarea situatiei. Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național și nici cazuri de impact cu solul ale unor vehicule aeriene. La ora 6.21, a fost emisă o nouă alertă aeriană, un grup de drone fiind identificat de sistemul de supraveghere radar al MApN la nord-vest de insula Șerpilor. Două aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Fetești, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 06.42, pentru monitorizarea spațiului aerian.
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Ministerul Apărării, noi detalii despre drona doborâtă în apropiere de Sulina

Ministerul Apărării Naționale informează că în urma atacurilor executate duminică, 26 iulie, de Federația Rusă asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, la ora 09.29, o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 25 km sud-est de Sulina. Potrivit MApN, două aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană Borcea, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 09.32 pentru monitorizarea situației.

Evenimente

Misiune de salvare pe mare în zona Sulina

O ambarcațiune a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a pornit, duminică, 26 iulie, într-o misiune de salvare în Marea Neagră.

Acasa Recente Radio Județe